Esperanto (cel care speră) este cea mai răspândită dintre limbile artificiale. Codul ISO 639 pentru Esperanto este eo sau epo. Limba a fost lansată în 1887 de către Ludovic Lazar Zamenhof (1859 – 1917) după mai bine de 10 ani de muncă, pentru a servi ca limbă internaţională auxiliară, o a doua limbă pentru fiecare. Numărul vorbitorilor de esperanto este greu de stabilit. În funcţie de sursă, se menţionează între o jumătate de milion şi câteva milioane.
Primul dicţionar de esperanto pentru vorbitorii de limba română a apărut în 1889.
Este menţionată în “Cartea recordurilor” ca fiind singura limbă fără verbe neregulate. În plus, are o scriere pur fonetică: fiecărei litere îi corespunde un singur sunet, şi pentru fiecare sunet există o singură literă.
Istorie:
- În 1887 apare la Varşovia prima carte despre esperanto, intitulată Международный язык. Предисловіе полный ученикъ. por Rusoj. Варшава. Типо-Литографія Х. Келтера, ул. Новолипъе Nº 11. 1887. Ca autor este indicat Дръ Эсперанто. În acelaşi an au apărut următoarele versiuni ale aceleaşi lucrări, toate semnate de Dr. Esperanto:
- Język międzynarodowy. Przedmova i podręcznik kompletny. por Poloj.
- Langue internationale. Préface et manuel complet. por Francoj.
- Internationale Sprache. Vorrede und vollständiges Lehrbuch. por Germanoj.
- Primul poem scris în esperanto este Mia penso (Gândul meu), de L.L. Zamenhof (1887)
- La 7 august 1887 apare în ziarul polonez Kurjer Codzienny primul articol despre esperanto, sub semnătura lui Wladyslaw Sabowski
- În decembrie 1888 grupul volapükist ‘Nürnberger Weltsprache Verein’ se transformă în club esperantist
- În octombrie 1889 apare la Nürnberg prima gazetă esperantistă, intitulată La Esperantisto(Esperantistul)
- La 26 octombrie 1889 are loc prima slujbă religioasă în cadrul căreia se foloseşte esperanto, la biserica catolică din Smolensk
- Prima lucrare în proză scrisă în esperanto este Marko Kraljeviĉ (1897). Autor: rusul M. Abesgus
- În 1905 are loc la Boulogne-sur-Mer primul Congres Mondial de Esperanto, cu 688 de participanţi. Ulterior el se va numi Universala Kongreso (UK – Congresul Universal). În acelaşi ani apare prima ediţie a Fundamento de Esperanto (Temelia limbii esperanto). Tot în 1905 francezul Paul Berthelot lansează revista Esperanto, care din 1908 este organul UEA
- În 1907 apare primul roman original în esperanto: Kastelo de Prelongo (Castelul din Prelong). Autor: francezul Henri Vallienne
- În 1908 se fondează Universala Esperanto-Asocio (UEA – Asociaţia Universală de Esperanto)
- În 1910 Congresul Universal de Esperanto are loc în afara Europei: în Washington, D.C. (SUA). Participanţi: 357
- În 1921 se fondează Sennacieca Asocio Tutmonda (SAT – Asociaţia Mondială Non-naţională), organizaţie preponderent muncitorească
- În 1933–1934 apare prima ediţie a Enciklopedio de Esperanto (Enciclopedia esperanto), în două volume. Lucrarea va fi republicată într-un singur volum în 1986
- În 1938 are loc la Groet primul Congres Mondial al Tineretului Esperantist, cu 203 participanţi. Cu acea ocazie se fondează Tutmonda Junular-Organizo (TJO – Organizaţia Mondială a Tineretului), care în 1952 îşi va schimba numele în Tutmonda Esperantista Junulara Organizo (TEJO – Organizaţia Mondială a Tineretului Esperantist). În 1956 TEJO a devenit secţia pentru tineret din cadrul UEA
- În 1956 a avut loc primul Internacia Infana Kongreseto (IIK – Micul Congres Internaţional pentru Copii), care se desfăşoară în paralel şi în aceeaşi ţară cu UK. La primul IIK au participat 35 de copii din 7 ţări
- Congresul Universal de Esperanto s-a desfăşurat pentru prima dată în Asia, în 1965, la Tokyo(Japonia), cu 1710 participanţi
Scriere şi pronunţie:
Alfabetul este latin, cu câteva caractere speciale: a, b, c, ĉ, d, e, f, g, ĝ, h, ĥ, i, j, ĵ, k, l, m, n, o, p ,r, s, ŝ, t, u, ŭ, v, z.
Cu excepţia literelor de mai jos, celelalte litere esperanto se citesc ca în limba română.
c = românescul ţ (caro [ţaro] = ţar)
ĉ = românescul c urmat de e sau i (ĉerizo [cerizo] = cireaşă)
g = românescul g când nu e urmat de e sau i (geologio [gheologhio] = geologie)
ĝ = românescul g urmat de e sau i (ĝardeno [geardeno] = grădină
ĥ = h gutural; sunet inexistent în limba română
i nu este niciodată scurt (maizo [ma-izo] = porumb)
j = i scurt ca în românescul cai (kaj [cai] = şi)
ĵ = românescul j (ĵargono [jargono] = jargon)
ŝ = românescul ş (ŝtofo [ştofo] = stofă)
u nu este niciodată scurt (reunuiĝo [re-unuigio] = reunire, reunificare)
ŭ = u scurt ca în românescul tău (kaŭri [cauri] = a sta pe vine)
a, e, i, o, u indică vocale; j şi ŭ indică semivocale. Toate celelalte litere indică consoane. Accentul tonic este stabil, pe penultima silabă.
Literele cu diacritice (în esperanto ĉapelitaj adică cu pălărie), respectiv ĉ, ĝ, ĥ, ŝ, ĵ şi ŭ, nu pot fi întotdeauna scrise la calculator. De aceea există posibilitatea de a le înlocui cu combinaţii de două litere, din care a doua literă este x sau h. De exemplu, ĉ poate fi scris şi cx sau ch, etc. Totuşi, este de preferat să se scrie cu diacritice, atunci când se poate.
Sursa: Enciclopedia Wikipedia
Leave a Reply